Actiuni sociale DAC
Choosing web hosting is always a challenge, please consider this hostmonster review and greengeeks review.

 

Festivalul Internaţional al Educaţiei Iaşi 2017

Festivalul Internațional al Educației Iași a fost desemnat drept unul dintre festivalurile remarcabile ale Europei. Titlul de „festival remarcabil” pentru anul 2017 – 2018 a fost acordat de Asociația Europeană a Festivalurilor care premiază în fiecare an cele mai prestidigioase festivaluri din toate țările Europei.

Festivalul International al Educatiei 2017

„EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe” este emblema pe care Asociația Europeană a Festivalurilor o acordă festivalurilor dedicate artelor și susținerii acestora, legăturii cu comunitatea locală și cea internațională.
Titlul acordat Festivalului Internațional al Educației din Iași a fost stabilit de un juriu internațional, condus de Sir Jonathan Mills. „În timpul deliberării, juriul a fost impresionat de imensa calitate, diversitate și deschidere către comunitate pentru atragerea unui public din toate categoriile sociale. Au fost remarcate, de asemenea, alegerile artistice făcute de organizatorii festivalului pentru atragerea atât a artiștilor debutanți cât și a celor consacrați”, au subliniat membrii juriului Asociației Europene a Festivalurilor.
Primirea titlului de „festival remarcabil” de către FIE Iași a fost anunțată oficial Primăriei Municipiului Iași, organizatorul FIE Iași. Alte manifestări culturale din 39 de țări au mai primit aceeași calificare onorabilă din partea Asociației Europene a Festivalurilor.

Consiliul Local al Municipiului Iași a aprobat vineri, 5 mai, programul Festivalului Internațional al Educației 2017.

Edițiile din anii 2017 și 2018 ale Festivalului Internațional al Educației – FIE Iași sunt dedicate CENTENARULUI, cu scopul de a evidenția rolul Iașului în istoria primului război mondial și în crearea României Mari.
În 2017, în cadrul Festivalului Internațional al Educației vor avea loc numeroase manifestări artistice, culturale sau știintifice sub egida CENTENAR la care vor participa importanți oameni de stat, personalități culturale sau cercetători, dar și numeroși profesori, elevi și studenți de la unitățile de învățământ din Iași, pasionați de istorie.

Primele evenimente importante sunt programate pe 10 mai, când, sub numele Centenarul Sărbătoririi Zilei Naționale la Iași (10 mai 1917 – 10 mai 2017), vor avea loc:

- ora 11.00: conferința „Monarhia în refugiu” susținută de Theodor Paleologu în Sala Dublei Uniri de la Muzeul Unirii;
- ora 16.00: lansarea numărului special al Revistei HISTORIA, editat sub titulatura „1916-1918. România în refugiu”, în prezența redactorului-șef al publicației, jurnalistul Ion M. Ioniță și a istoricului Cosmin Popa (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”), reprezentantul Academiei Române pentru Programul Centenar, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași;
- ora 18.00: arborarea Drapelului Regatului României din perioada 1916 - 1918 în curtea interioară a Muzeului Unirii, fostă reședință a MS Regele Ferdinand I în perioada 1916-1918. Fanfara Militară a Garnizoanei Iași va intona Imnul Regatului României;
- ora 18.15: vernisajul Expoziției „Palatul Unirii – Cartier Regal (1917 – 1918)”, la Muzeul Unirii;
- ora 18.30: concertul Fanfarei Militare pe Pietonalul Lăpușneanu.

Aceste evenimente sunt organizate de Primăria Municipiului Iași, Complexul Muzeal Moldova Iași – Muzeul Unirii, Arhivele Naționale Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași și Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt.
 
O altă zi importantă din cadrul Festivalului Internațional al Educației dedicată CENTENARULUI va fi 20 iunie 2017 când Președintele României, Klaus Iohannis, și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, sunt invitați să participe la Iași la evenimentele reunite sub titlul Centenarul Reformei Constituționale de la Iași (14-20 iunie 1917 – 14-20 iunie 2017). Atunci va avea loc Întrunirea Solemnă a Autorităților Statului Român în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, la care mai sunt invitați să participle foștii Președinți ai României, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului, Președintele Academiei Române, și ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române.
În aceeași zi va mai avea loc Colocviul „Proiecții constituționale asupra României viitoare”, la care vor fi invitați să participe specialiști recunoscuți în drept consituțional și administrativ, istorici, sociologi și politologi. Colocviul se va desfășura în Aula „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gh. Asachi”, locul în care a funcționat, în perioada 1916-1918, Senatul României.
Tot pe 20 iunie este programată lansarea Revistei „Magazin Istoric” și dezbaterea referitoare la rolul reformei constituționale adoptate la Iași în 1917, la care este invitat Dorin Matei, redactor-șef al publicației.
Pe lângă aceste două zile importante (10 mai 2017 și 20 iunie 2017), pe toată perioada Festivalului Internațional al Educației vor avea loc mai multe evenimente dedicate CENTENARULUI:

Studenți pentru Iași: „Rolul Municipiului Iași în Primul Război Mondial” (9 mai – 9 iulie)
Fundația Universitară „Regele Ferdinand I” și crearea României Mari (9 mai – 9 iunie)
Expoziția „Palatul Unirii – Cartier Regal 1917 – 1918” (9 mai – 9 septembrie)
Expoziția „Iașii în Primul Război Mondial. 1916 – 1918” (10 mai – 9 iulie. Palatul Culturii)
Simpozionul Național „Istorie, cultură, patrimoniu”, ediția a X-a (10 – 12 mai)
Atelier creativ „Centenar. Comemorarea Primului Război Mondial” (15 – 20 mai, Parcul Copou)
Expoziția „Iași – Capitală Regală” (1 – 10 iunie. Galeria de Artă a Muzeului Unirii și Primăria Municipiului Iași)
Piața Unirii, Piața Artelor (29 – 31 mai)
 
De asemenea, în liceele și universitățile iesene vor fi organizate în aceeași perioadă o serie de dezbateri pe teme legate de CENTENAR.
Programul complet al manifestărilor din cadrul Festivalului Internațional al Educației dedicate CENTENARULUI este publicat pe www.fie.eu și www.facebook.com/festivaliasi.

Programul FIE 2017

 
Date contact

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ COMUNITARĂ

Adresa: str. Mitropolit Varlaam nr. 54
Cod poştal: 700198
Tel: 0232-206.344
        0332-440.647
Fax: 0232-230.767 

Email: dac_iasi@yahoo.com

Operator de date cu caracter personal : 20239

PROGRAM PUBLIC

Serviciile Alocaţii şi Indemnizaţii, Ajutor Social şi Autoritate Tutelară
Luni 8:30-12:30
Marţi 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00

Registratură:
Luni, Marţi, Miercuri 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00,
Vineri 8:30-11:00

Casierie:
Luni, Marţi, Miercuri, Joi:
13:00-15:30

 

dac-12